Dizabilitatea nu este o boală , atâta timp cât reușești să vezi dincolo de scaunul rulant care , deși uneori ne displace , este "camaradul" nostru de drum , picioarele mele rotunde cum îl alint uneori.

El ne poartă pașii prin lume , prin viață... Știi câți oameni țintuiți la pat și l-ar dori companion ? Ai fi uimit/ă să afli.

Bucură-te , că îi poți atinge roțile , că te poți plimba pe cărările neștiute ale destinului. Bun sau rău , este destinul tău.

Alții n-au mai văzut soarele pe cer de ani buni , alții nu au mâini pentru a-l face să pornească , alții nu au picioare să îi poată simți clapetele acelea , un fel de piedestal pe care urci pentru a o lua la drum... Atunci când vei realiza că sunt mulți aceia care și-ar dori să fie-n locul tău , nu vei mai vedea în dizabilitate o boală. Ci o poveste... Ce trebuie trăită zâmbind până când ajungi la final.

Și cel mai important... Nu te ghemui într-un colț , ieși din bezna în care stai și... fii lumină ! Pentru tine, pentru cei ca tine și pentru cei normali ! Din suflet mulțumesc familiei mele și tuturor celor care îmi dau putere zi de zi să fiu...acea lumină...!!!

Ana Grigore7