Despre cardul de parcare...
ATENȚIE!!
Care mai aveți legitimații/card de parcare ( acel carornas albastru) vechi eliberate înainte de 1 iulie 2023 și nu le-ati schimbat mergeți și le schimbați nu mai sunt valabile de la 1 iulie 2024.
PS : INDIFERENT DE VALABILITATE. S-A SCHIMBAT FORMATUL CONTINE MAI MULTE DATE!!
LEGEA:
(1) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi nr. 223/2007 privind implementarea formatului unic al cardului-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 17 august 2007, se abrogă la data de 30 iunie 2023.
(2) Cardurile-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap emise până la data de 1 iulie 2023 îşi păstrează valabilitatea până la data de 30 iunie 2024, urmând ca beneficiarii dreptului la cardul-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap să se adreseze autorităţilor locale în vederea eliberării unui nou card-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap, conform cerinţelor prevăzute în prezentul ordin.
PREVEDERI
privind cardul-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap
A. Dimensiunile generale ale cardului-legitimație de parcare pentru persoane cu handicap sunt:
– înălțime: 106 mm;
– lățime: 148 mm.
B. Culoarea cardului-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap va fi albastru-deschis, excepție făcând doar simbolul alb al utilizatorului de fotoliu rulant, care va avea un fundal albastru-închis.
C. Cardul-legitimație de parcare pentru persoane cu handicap va fi plastifiat după semnarea acestuia de către beneficiar.
D. Cardul-legitimație de parcare pentru persoane cu handicap se împarte vertical în două părți atât pe față, cât și pe spate.
Partea stângă față trebuie să conțină:
– simbolul utilizatorului de fotoliu rulant, având culoarea alb pe fundal de culoare albastru-închis;
– data expirării cardului-legitimație de parcare;
– numărul de serie al cardului-legitimație de parcare - se trec seria și numărul certificatului de încadrare în grad de handicap;
– denumirea și ștampila/sigiliul autorității emitente, inclusiv numărul de înregistrare al emitentului.
Partea dreaptă față trebuie să conțină:
– cu majuscule, cuvintele „Card-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap“ în limba română; după un spațiu adecvat, cuvintele „Card-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap“ vor fi scrise cu caractere mici în celelalte limbi ale Uniunii Europene;
– cuvintele „Model al Comunității Europene“ în limba română;
– ca fundal, codul distinctiv al României, încercuit de inelul de 12 stele care simbolizează Uniunea Europeană.
Partea stângă a reversului trebuie să conțină:
1. numele titularului;
2. prenumele titularului;
3. semnătura titularului sau altă marcă autorizată, dacă este permisă de legislația națională;
4. fotografia titularului, ¾ cm tip carte de identitate/buletin de identitate (jpeg);
Partea dreaptă a reversului trebuie să conțină:
1. afirmația: „Acest card-legitimație îndreptățește titularul la locurile de parcare special amenajate în România.“;
2. afirmația: „Atunci când va fi utilizat, cardul-legitimație va fi afișat în partea din față a vehiculului, astfel încât fața cardului-legitimație să fie clar vizibilă pentru verificare.“
E. Cu excepția părții din partea dreaptă a părții frontale, toate înscrierile vor fi făcute în limba română.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu